Un alt fel de campanie de testare

EDIT: Va multumesc mult tuturor. Fiecare persoana care a comentat a primit un mail cu mai multe informatii. Toate locurile pentru testare s-au ocupat. Voi anunta pe blog daca vom face o a doua campanie.


Dupa cum anuntam  pe Facebook acum putin timp, dupa o munca [nesustinuta :)] de mai bine de un an, un SSC Poarta-ma! e aproape gata.

SSC= soft structured carrier. Adica un port-bebe apropiat ca si imagine de port-bebe-ul clasic, insa care pastreaza o pozitie corecta a copilului din punct de vedere anatomic.
SSC-urile au fost, intr-o prima faza, gandite pentru copii care isi pot tine spatele singuri, in general pentru copii de peste 6 luni. Paranteza :): Exista un numar tot mai mare de SSC-uri cu diferite gadgeturi pentru copiii sub 6 luni, insa, dupa mine, nici unul nu poate oferi confortul si siguranta oferite de 'carpe', sling si wrap. Acest SSC de care vorbim astazi, al meu :), este destinat purtarii copiilor de peste 6 luni.  

In general, campaniile de testare sunt organizate pentru a promova produsul cu pricina. Se ofera fie produse gratuite [vezi recentul caz infantino], fie produse 'cu imprumut', pentru testare, in schimbul unui review pe blog/  forumuri.

Ei bine, cum spune si titlul, de data asta e altfel. Candva in luna ianuarie, cand prototipurile vor fi gata, voi avea nevoie de voi. Nu ca sa promovati produsul meu, ci ca sa va dati cu parerea. Subiectiv asumat, obiectiv, cum poate fiecare :), dar, cel mai important, sincer.


Cum se vor desfasura evenimentele:

1. vor fi puse la bataie 2 sau 3 tipuri de SSC, 2-3 bucati din fiecare. 
2. voi, cele alese :)), veti primi fiecare cate un SSC, pentru 2 saptamani.
3. in aceste doua saptamani il testati, cu copilul din dotare, care trebuie sa aiba cel putin 5 luni, de preferat 6.
4. dupa prima saptamana, imi scrieti.
5. dupa a doua saptamana, imi mai scrieti o data si il returnati. evident, nu platiti transportul.

Si acum detaliile:

1. Fiindca e vorba de un produs nou, la crearea caruia au participat 3 persoane, fiecare cu mai multe idei despre cum s-ar putea rezolva anumite probleme, a fost imposibil sa ajungem la o singura varianta. Din aceasta cauza, SSC-urile au cateva chestii usor diferite. Scopul meu e sa gasesc varianta cea mai buna, cu ajutorul vostru. Si nici una din voi nu va sti ce are diferit SSC-ul vostru fata de al celorlalte :).

2. Persoanele care vor testa vor fi selectate de mine. Nu trebuie neaparat sa mai fi incercat un SSC, sa fi purtat copilul in carpe, sau sa aiba un blog popular. Daca nu va cunosc, va voi pune mai multe intrebari inainte de a lua decizia sa va trimit un produs. Va rog de pe acum sa nu o luati personal, voi cauta ca impreuna, toate persoanele care isi dau cu parerea, sa acopere o gama cat mai larga de experiente si sa imi ofere un feedback cat mai real. 

3. Partea asta e simpla :), nu mai insist.

4. Nu este nevoie sa scrieti pe blogul propriu sau pe vreun forum. Pe mine ma intereseaza parerea voastra extrem de sincera. Eu nu import, produc, deci vreau sa stiu tot ce va place si nu va place la acest produs, nu sa ii fac reclama. Daca voi vreti sa scrieti pe blog, puteti sa o faceti, insa asta nu este o cerinta. Din contra, am observat ca oamenii tind sa scrie mai mult despre partile frumoase, ori pe mine nu ma intereseaza :). Adica, noh, normal ca mi-ar placea niste reclama moca :D, si normal ca sunt sigura ca are multe parti bune, altfel nu ar fi fost gata,  insa scopul acestei testari e cu totul altul si as vrea sa incercam sa ne concentram pe el.

5. Aici am o reala problema. Nu imi vor mai trebui carrierele, insa a le trimite inapoi la mine e, pentru mine, o asigurare ca veti participa la aceasta campanie pentru ca va doriti sa incercati ceva si pentru ca vreti sa ma ajutati. Ma repet, dar as vrea sa fie foarte clar. Nu vreau sa faceti aceasta testare pentru a primi un produs, nu vreau sa imi lasati un feedback nesincer doar pentru ca scrieti public undeva despre asta. Nu zic ca se intampla mereu asa, insa incerc sa imi iau toate masurile de siguranta :). Si sper din suflet ca ma intelegeti.

6, bonus :)). Dupa prima saptamana, in functie de informatiile primite de la voi, va voi trimite o lista cu intrebari, mai degraba o lista cu lucruri la care as vrea sa fiti atente si sa imi oferiti parerea voastra despre ele. Asta in cazul in care nu mi-ati raspuns la toate, din proprie initiativa, dupa prima saptamana. 

_________________________________________________

Acestea fiind zise, daca doriti sa participati, va rog lasati un comentariu la acest post, sau trimiteti-mi un mail la diana @ sling.ro. Va multumesc anticipat tuturor si va urez un an nou frumos frumos frumos!

Multumesc

De multe ori ma gandesc ca ceea ce se vede aici, pe blog, nu e totul. Si e normal. Mai ales fiindca mi-am impus sa nu aduc aici partile mai putin bune. Si pentru ca, dupa experiente multe cu on-line-ul, am decis ca mai putin e mai sanatos. Cel putin pentru mine.

Insa am ramas, iar!, surprinsa, de faptul ca se vede. Nu stiu, mi se pare ca, daca in viata reala, am simtit de multe ori ca sunt un pic indimidanta, si rareori am primit cadouri pe care sa le simt, anul acesta am primit, 'din virtual' cele mai frumoase si surprinzatoare cadouri. Si atat de 'eu' :).



E drept, a inceput anul trecut, cu cei mai frumosi fulgi de zapada pe care i-am avut vreodata in pom. Un om cu care nu m-am intalnit niciodata, o mama cu doi copii, a furat din timpul ei, din timpul copiilor ei, pentru o munca extrem de migaloasa [crosetat cu fir subtire? munca de sisif!], pentru mine. Un om pe care il cunosc numai de pe net a facut, cu mine in gand, o munca atat de greu de apreciat de cei care nu o fac. Am plans atunci de emotie, recunosc ca inca lacrimez cand imi amintesc. Si anul asta, fulgusorii au fost, din nou, in brad. Multumesc din suflet, Aurelia!

Anul asta, o fata extrem de draga, pe care am cunoscut-o pe un [singurul] forum la fel de drag, dar cu care nu am mai vorbit de cel putin un an, m-a adus iar la momentul de bocitoare. Pentru ca, din nou, a furat din timpul celor doi baietozauri pentru a face, cu manutele ei, ceva special pentru mine. I'm sold!

Si aici poate ar merita sa spun ceva despre cadourile handmade. Cele facute de mainutele cuiva, mesterite, gandite, chiar daca nu pentru cineva anume, insa cu o bucatica de suflet inauntru. 

La noi, handmadeul e vazut ca ceva inferior. Nu e, in primul rand, de firma. Apoi, e prea scump. Si nici nu vreau sa ma apuc sa vorbesc despre preturi, pentru ca ma apuca plansul. Dar inapoi la cadouri.

Eu am renuntat la a face astfel de cadouri tocmai pentru ca stiu ca sunt putini cei care le pot intelege. Dar nu m-as fi asteptat vreodata sa fiu eu cea care primeste.

Anul asta, de ziua mea [tot 29, multumesc :)], am primit cel mai tulburator cadou. Si asta in sensul cel mai bun posibil. Cateva mamici, dragi pana la cer si inapoi :), toate cu copiii lipiti de ele, s-au dat peste cap si mi-au trimis, cu microbuzul, ca sa ajunga la timp, cel mai frumos cadou primit de ziua mea. Cel care m-a atins cel mai mult, in cei 29 bis bis :)) ani.

La fiecare pas, am plans. Ca o gasca :). De bucurie, de surpriza, de emotie, de fericire. 

Pentru ca absolut fiecare detaliu a fost perfect. De la bentita mea preferata, cu cele mai dulci buline, la cele mai inspirante accesorii.

Cele mai buna prajiturele facute de o mamica ce tine post si nici macar nu le-a gustat! Pentru mine, da? [inserati omulet leeee-sii-naaat]

Toate langa cel mai emotonant mesaj ever, pe noua mea cana all-times-favorite.

Va multumesc! Tuturor, dar absolut tuturor celor care mi-ati adresat vorbe frumoase. 

Celor care mi-ati multumit. Eu va multumesc inzecit. Pentru ca m-ati vazut asa cum sunt si pentru ca mi-ati trimis inapoi o bucatica din voi. 

O vorba, 

un sms,

un mail, 

un telefon, 

o poza, 

o scrisoare,

o cutie de bomboane,

sau un pachet storcator de lacrimi. 

Va multumesc din suflet pentru ca m-ati primit in vietile voastre si, mai mult, mi-ati oferit ceva inapoi. Ceva neasteptat si nesperat.

Va doresc din suflet ca, in noul an, toate gandurile bune sa vi se intoarca inzecit. Sa traiti in prezent, acum si aici, alaturi de cei pe care ii aveti aproape, on line si off line :). Si va doresc ca, cel putin o data in viata, sa primiti cadouri care sa va surprinda si sa va bucure asa cum povesteam mai sus. Si sa nu uitati, nici o secunda, sa fiti buni cu copiii vostri. Sa fiti parinti buni.

Inca o data, mii de multumiri Aurelia, Cris, Adriana, Corina, Dana, Raluca Kiddy, Raluca U. Si bineinteles, Monicai, pentru 'slogan' :). Si multumiri Ilincai, Falviei, lui Filip si Vladimir, lui Andrei, Mariei, Crinutei si lui Raducu, lui Alex, Stefan si Adinei, pentru ca timpul lor a fost furat pentru mine. Desi imi place sa ma gandesc ca si eu au participat cu drag :).

[edit: tocmai am primit una din cele frumoase urari de an nou :) :may your 2012 be filled with yards of Echino in every colour! Asa sa fie :)]

Sa cumparam!

De cateva zile mesteresc in cap o postare despre marketing. De fapt, despre tehnici de marketing. Si mai bine zis, despre cum sa ocolesti adevarul, despre cum sa pui stelute mici pentru detalii mari, despre cum sa vinzi cuiva care nu are nevoie sa cumpere. Asta in cel mai bun caz.


Ma uit in jur si, absolut peste tot, sunt inconjurata de tehnici mai subtile sau mai evidente si penibile de marketing. Lupt in fiecare zi cu mine pentru a nu ma lasa dusa de valul consumerismului. Si ii vad pe multi in jurul meu plutind.





De la tigaia minune care o face pe Mirabela Dauer mai iubita, la laptele praf care a fost creat de specialistii ce au studiat laptele matern si l-au imbogatit cu adaos de ingrediente minune.

De la produsele Nestle, pardon, L'oreal, de care 9 din 10 femei sunt multumite, in conditiile in care a fost testat, cu steluta mica, [pe un esantion reprezentativ =))] de 11 femei, la ele acasa, pana la vopseaua de par cu ulei de argan bio, ala care poate fi gasit printre ultimele ingrediente si numai in amaratul de balsam de dupa.

De la produsele pentru copii fara conservanti si coloranti artificiali, pline de sare si zahar, ca doar astea-s naturale, pana la fara arome identic naturale, care, pana la urma, nici nu mai vrei sa stii ce inseamna.

1. Reclamele la TV reprezinta cel mai pasnic si corect marketing. Ma rog, pentru cei cu cap. Stii ca e reclama, daca ai putin cap iti dai seama ca e, in cel mai bun caz, jumatate de adevar. Asta in cazul in care nu vorbim de reclamele de pe posturile pentru copii. Care prin insasi existenta lor sunt josnice pana-n maduva oaselor. [Puteti sa cititi un pic in engleza pe tema asta, aici]
2. Apoi urmeaza cele din presa scrisa [si aici includ si on-line-ul]. Articolele scrise chiar de producatori insa fara steluta mica si nesuferita din povestea de mai sus. Sau articole scrise in schimbul banilor sau al produselor. De care [schimb], de cele mai multe ori, cititorul nu are habar.[exemplu]
3. Apoi, micile lucruri gratis. Raman uimita de cat de multi oameni chiar isi imagineaza ca au primit ceva gratis. Oameni buni, daca e pe degeaba, e ori ceva ce ai platit deja, ori e ceva pe care urmeaza sa il platesti, ori e ceva pe care il vor plati/ l-au platit altii pentru tine. Nu exista alta varianta! [mai pe larg]

Iar reclama asta, mincinoasa sau doar manipulativa, are, pentru fiecare din categoriile de mai sus, incredibil de multe fete.


Si in calitate de consumator, si in cea de vanzator, incerc sa dorm bine. Si atunci cand ma trezesc, sa stau dreapta. Nu imi place sa ma zgarcesc, dar in nici un caz nu imi cade bine cand dorintele si nevoile nu sunt, de fapt, ale mele.
Urasc cand imi dau seama ca sunt prostita. Cu lucruri care nu imi trebuie, pe care, de fapt, nici nu mi le doresc. Cand ma las amagita de pretul foarte ridicat, semn al calitatii superioare, sau de pretul foarte mic, de oferta exceptionala, semn de must-have-now! Si cel mai tare urasc cand simt ca imi vine sa o iau pe acelasi drum, caci oamenii par drogati de ambele miraje.
Dar incerc, incerc sa merg mereu cu spatele drept. In ambele posturi, de consumator si de vanzator.




As indrazni sa va intreb, pe voi, cei credinciosi, caci plec de la premisa ca voi ati avea un motiv mai mult sau mai putin intemeiat sa sarbatoriti Craciunul: cumparati cadouri? Folositi momentul sa cumparati acum produsul acela scump pe care vi-l doreati demult? Sau va incanta mai mult reducerile? Primiti lucruri gratis?
Si, cel mai important, cate din cele pe care le veti cumpara va trebuie, sau va vor face cu adevarat sa va simtiti bine?





P.S. In spatele campaniilor de marketing si in spatele firmelor, sunt, evident, oameni. Cam ce fel de oameni? Pai unul din ei este Peter Brabeck, CEO la Nestle.



Filmul e in germana, cu subtitrare in engleza. Merita sa il vedeti!

Apa este, normal, cea mai important materie bruta pe care o avem acum in lume [...] sunt doua opinii diferite pe acesta tema: una pe care eu o consider extrema, este cea a ONG-urilor, care declara sus si tare ca apa e un drept comun. Aceasta e o solutie extrema. Celalalt punct de vedere este ca apa e un bun de consum alimentar si ca orice alt bun din industria alimentara ar trebui sa aiba o valoare de piata.

Despre 'parentingul' inconfortabil

Nu am mai scris de foarte mult despre mine ca mama. O data pentru ca, fata de acum 5 ani [doamne ce batrana ma simt :)) si cum nu le intelegeam pe fetele care foloseau aceeasi expresie acum 5 ani] resursele in limba romana sunt mult mai multe, si inca o data pentru ca, la un moment dat, mi-am spus ca nu mai pot sa ma incarc cu energie negativa de pe propriu-mi blog.  Insa astazi scriu exclusiv despre mine. Nu dau nici o lectie, nici un sfat, nimic in plus fata de ce e in sufletul meu, in mintea mea, in viata mea. Si nici nu doresc analize :).




O fata extrem de draga [da, asa le zic eu la mamici drage, fete :)] mi-a pus o intrebare la ultimul targ. As fi vrut sa spun mai multe, si raspunzandu-i virtual [aka la mine-n cap, in timp ce calcam], in timp, gandurile mi s-au asezat mai clar.

Dani ma intreba ce faci cand simti ca nu mai poti. Si despre asta o sa povestesc azi. Ce fac eu cand simt ca nu mai pot. Cum imi e mie bine sa imi rezolv problemele.Cum cresc eu. Si insist pe eu tocmai pentru ca vad tot mai multe retete, cum sa faci cand..., cum sa reactionezi, cum sa pui limite bland, cum sa educi [eventual altfel decat prin forta]. Ori eu nu educ. Eu nu impun limite. Nici cu forta, nici fara. Eu cresc. Si copilul meu creste si, cu putin noroc, si ceilalti membrii ai familiei noastre cresc si ei :)).




Nu mi-am propus niciodata sa ii ofer lui d o educatie. Intr-un fel sau altul. Sa il pregatesc pentru viata, sa ii gasesc un scop... stiti voi. Pentru ca am pornit de la ideea ca acest copil s-a nascut perfect. Acest copil cu toate instinctele lui pure, cu toata dorinta lui de viata si de cunoastere, e cel care ma creste pe mine in fiecare zi.

Nu e mereu usor. Pentru ca si eu m-am nascut perfecta. Si toti cei din jurul meu. Insa, cumva, cred eu, toti am fost stricati, intr-o mai mare sau mai mica masura. Si aici intervine partea aceea inconfortabila. Cand inainte de orice, trebuie gandit. Cand inainte de orice gest reflex, trebuie sa-mi pun o intrebare. Si daca nu o pun atunci, trebuie sa am urechile, mintea si sufletul suficient de deschise incat sa-mi aud copilul cand se opune. Si in momentul ala sa ma opresc si sa ma intreb: chiar aveam dreptate?



Ma uit la mine, ma uit la cei apropiati, ma uit la alti parinti, pe care-i cunosc in viata reala sau cea virtuala. Dupa mine, asta e diferenta intre mult discutatele mamebune si mamerele: momentul acela inconfortabil.

Cel mai usor e sa fii rau. Sa spui nu. Sa fii egoist. Sa pui nevoile tale primele.
E mai greu sa empatizezi, e mai greu sa lasi de la tine, e mai greu sa pui in balanta, e mai greu sa schimbi.

Ca sa ajung la partea mai grea, cea in care gandesc, trebuie mai intai sa trec peste momentul inconfortabil. Cel in care ceva in mine imi spune ca nu am facut bine. Ca celalt ar putea avea dreptate. Momentul ala, e dupa mine, definitoriu. Daca sunt dispusa sa il aud, sa il las sa existe, atunci el scoate la suprafata lucuri mult mai frumoase decat m-as fi asteptat. Si intotdeauna o schimbare.

Copilul are argumente, atatea cate sunt, la varsta lui. De multe ori aceste argumente trebuie dezvoltate de mine, pentru ca, cel putin pana pe la 3-4 ani, capacitatea lui de a purta o discutie in contradictoriu, cu argumente, e minima. [Acum, la 5 ani, d ne cam bate la fund cu argumentele :))).]
Si da, nu e usor. E al naibii de greu sa faci pe avocatul pentru cineva care te contrazice. Dar e un exercitiu mai bun decat 18 ani de scoala la un loc. Si, pentru mine, e unica solutie valabila.




Ce nu fac atunci cand nu mai pot? Nu fug! Niciodata! Primul sfat pe care il primesc atunci cand zic ca nu mai pot, e sa fug. Du-te un pic singura, fa o plimbare in oras, du-te la cumparaturi, pleaca cateva zile intr-o excursie. Nu, multumesc! Sunt mama, am un copil, il voi avea o viata si toata viata asta voi fi mama lui. Daca vreau sa rezolv ceva, vreau s-o rezolv pentru noi, intre noi, nu eu cu mine.

O prietena tare draga imi povestea odata ca, pentru ea, viata e ca un balansoar. Te nasti balansandu-te cu parintii, si ala e echilibrul tau. Mai incolo inveti sa ti-l tii singur, apoi cu cineva, apoi cu propriii copii.. De fiecare data cand o persoana urca sau coboara din balansoar, ai nevoie de timp sa inveti ce si cum sa faci in noua formula. 

Deci ce fac atunci cand nu mai pot? Caut momentul acela inconfortabil. Cel pe care, cumva, l-am ratat. Si ma intorc la el. Imi impun sa ma intorc la el.
Nu vreau sa-i dau jos din balansoar, ca sa reinvat sa ma dau singura, nu vreau sa-mi cumpar unul nou, numai pentru mine. Vreau sa ma intorc la momentul in care ceva n-a mai mers bine, si sa vad cum pot face sa ne leganam linistiti, cu totii :).

Ultimele paturici ale anului :)

Le-am pus pe breslo, impreuna cu cateva pernute. Anul acesta imi mai rezerv cateva zile pentru comenzi, insa si astea sunt reduse la minim, mi-am promis vacanta adevarata de sarbatorile astea.

Daca totusi aveti clasica problema cu fonduri insuficiente :)), puteti participa la concursul de pe AC.

Ideea Anielei e super simpatica, trebuie sa faceti o paturica din hartie [taiat, lipit sau... altfel :)], si fix de ziua mea alegem un castigator. Sunt multe idei simpatice, le gasiti pe toate pe forumul AC, aici.

Bem o cola impreuna?

Mai sunt fix 10 zile pana la ziua mea. 29 din nou. Si pana la aniversarea blogului, face si el 3 anisori. Deh, suntem nascuti in aceeasi zi :).
Asa ca ma gandeam sa va invit in avans la o Cola.

Ma gandisem sa va ofer sugestii de cadouri :))), draga de mine, numai cu gandul la voi, sa nu va osteniti :)))). Dar am zis ca hai, lasa, va iert anul asta. Cadouri numai cand m-oi hotari sa trec la 30 :))

Ce, cum? Nu beti Cola? Hai, ma, stiu ca nu e buna, dar uite, la asa ocazie speciala? Ok, atunci facem altfel. In loc de cola aia pe care mi-ati fi adus-o la intalnire, sau ceaiul, briosele, mierea si toate bunatatile cu care m-ati surprins data trecuta, nu dati un SMS? Si in loc sa mi-l dati mie, i-l dati lui Bibi? Nu de alta, dar sansa lui cu SMS-urile se termina un pic inainte de ziua mea, adica tine fix saptamana asta.

 

Deci, bem o cola sau dam un SMS? :)

Fete, filme, flori...

De cand am primit comentariul Elizei in care se intreba cum am fost eu inainte de d, mi-am dat seama ca pe blogul meu eu nu prea vorbesc de ... mine. Si cum niste oameni tare frumosi [intr-o ordine complet aleatoare Moni, Adra, Razvan, Raluca, Raluca, Stefan] au tot povestit, tot frumos, despre filme, mi s-a facut si mie pofta.

Nu sunt mare consumatoare de filme, din contra. Si exclud voit cei cativa ani de liceu la cinema Lumina, pe vremea lui Con Air, pentru ca nu filmele in sine erau cele care contau. [nu, nu ne giuguleam prin sala :)), era plictisul dupa Snack, inside joke, doamne ce ma lungesc, sarim peste :)))]


In fine, inapoi la filme. Care mi-au placut.

Daca e sa o incep cu inceputul, cu filme violente intr-un fel sau altul, as pune pe lista unul din putinele filme dure pe care le-am vazut in viata mea de neiubitor de filme :D. Care mi-a placut mult, mult de tot, l-am vazut de cel putin 3 ori, dar pe care nu cred ca l-as mai putea revedea acum.
Daca puteti sa treceti peste scene de violenta sexuala destul de foarte explicite [una din actritele principale e vedeta de filme x], sau daca ati vazut filme dure si nu va fac pe voi :)), eu va recomand Baise-moi.

Din oarescum acelasi registru, a fost un film care, pe langa scenele de groaza [caci asa ii era felul], m-a impresionat si inspirat mult la capitolul potriviri. Cum in fiecare scena, imprimeul de pe cearceaf se asorteaza perfect cu camasa de noapte si se completeaza genial cu backgroundul parchetului si cu interiorul dulapului. De exemplu :D. Sunt sigura ca e 'a feature' a multor filme asiatice, cum eu una n-am vazut multe, asta mi-a ramas in minte. Si daca n-ar avea bucatile horror de care cu siguranta nu mai am chef acum, l-as revedea cu placere. A tale of two sisters

Tot cu final neasteptat, insa departe de horror, am vazut acum putin timp, pe tvr2, un film care m-a rascolit un pic. Mai mult. Din cu totul alte puncte de vedere, si numai pentru ca momentul la care l-am vazut a fost unul perfect pentru mine. S-a asezat fix unde trebuia, insa nu garantez ca, pentru altcineva, filmul va face aceleasi minuni. Din contra, vazut in alt context, sunt sigura ca e un film mediocru. Dar, hei, vorbim despre mine, da? Si despre Broken.

Dupa cum ziceam l ainceput, nu-s mare consumatoare de filme. Vedeti voi, consumatorii pot avea pretentii. Eu n-am :). Stiu cand un film vrea sa ma duca undeva, insa nu ma deranjeaza intotdeauna. Nu ma astept mereu la surprize, la final de Al saselea simt, la decoruri exceptionale, muzica beton, scenariu lesinator. Unele sunt doar filme, not that there's anything wrong with it. 
Ei bine, un film despre care stiu din primele minute ca trebuie sa ma faca sa plang, si il las sa ma faca, si plang ca-n filmele americane cu inghetata-n brate, si plang de lesin desi stiu ca nu se poate, si pe care am in plan sa il revad maine, e P.S. I love you.

si ce-o sa mai plang :)

Pauza publicitara :). Special pentru Kiddy Shop

Stiu ca azi era zi de tutorial dar, dupa cum anuntam pe Facebook, zilele astea sunt prinsa cu o suta de proiecte, in acelasi timp, normal, si nu mai am timp pentru nimic.
Daca vreti musai un tutorial simpatic, si legat de Craciun ca, nah, se apropie, aruncati un ochi pe How about Orange. Am omis sa cer voie pt poza asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant si sa aruncati un ochi. Astept :)


Asa, revenind la Kiddy. Ocazie cu care am sa raspund si la intrebare destul de des primita in ultimul timp, ce legatura am eu cu Boba :). Pe scurt, nici una.
Pe lung, Raluca imi e teribil de draga. Mi-a fost asa cu mult inainte de a avea magazinul, de cand a povestit despre mijloacele de purtare, desi nu-i placuse deloc slingul cu inele, cel cu care eu sunt asociata cel mai des :). Mi s-a parut ca a facut un review asa fain si obiectiv si subiectiv-asumat in acelasi timp :), incat a intrat rapid pe lista mea de persoane tare dragi.

Asa ca, atunci cand si-a deschis magazinul si mi-a spus ca ar vrea produse de la mine, am spus da fara sa clipesc. Nici n-aveam de ce. Sa clipesc, adica :)).
Iar atunci cand a adus Boba, va spun sincer ca m-am bucurat. Pentru ca e bine ca lumea sa stie ca exista n feluri de SSC-uri [soft structured carrier: Beco, Boba, Ergo, Kinderpack, Manduca, O&A, Oh Snap, etc. ], fiecare cu avantajele si dezavantajele lui. De asta le-ati si vazut/ incercat/ pipait la Targul Mami. E clar acum? :))

Revenind, iar :)). Mie una mi-au placut culorile de la o Boba atat de mult, [daca ati fost la targ ati vazut-o chiar langa paturici, ziceai ca-s surori :)) ] incat imediat am vizualizat niste protectii de bretele perfecte pentru ea. Gand la gand cu bucurie, Raluca voia protectii asa ca... am facut cateva special pentru Bobe.

Eu am gandit pentru fiecare Boba 3G adusa de KiddyShop, cate un set de protectii pentru bretele. Bineinteles, ele se pot folosi si la alt sistem de purtare pe doi umeri, MeiTai sau alt SSC, insa asa au fost gandite, impreuna cu Bobele :). Si vedeti toate pozele lor aici.

Bineinteles, daca vreti protectii care sa se asorteze cu un MeiTai de-al meu, e suficient sa spuneti si facem ceva demential impreuna.

Si, daca tot sunteti in vizita la Kiddy, trebuie sa vedeti niste body-uri dementiale. Bon, acum fug sa pregatesc pauza mea publicitara :)))

Trezeste in mine altfel de amintiri. Din alea simtite.

Imi spune ca am lasat un punct negru pe cartoful proaspat curatat. Si imi amintesc frustrarea pe care mi-o dadea indiferenta mamei, cum putea sa nesocoteasca acel infernal punct negru, stricat, de pe viitorul cartof prajit.

Imi aminteste de toate discutiile de cand invatasem sa ragai. Sa nu te ineci, nu mai fa asa, e urat, cand eu ma simteam atat de bine ca am invatat sa controlez o chestie asa ciudata. Deci ragaie. Mult.

Imi amintesc cand i-am tras scaunul mamei. Cel pe care trebuia sa se aseze. Pentru ca lucra super stresata si tot imi spunea ca termina imediat. Si m-am gandit ca e o gluma buna, ar relaxa-o. N-a fost. Dar toate 'obrazniciunile' lui sunt. Merita sa fie.

Imi amintesc multe. Poate ar trebui sa le scriu. Dar nu acum. Astazi sarbatorim.
5 ani de amintiri noi. Care rascolesc frumos. Si care scot la lumina doi copii frumosi.
Unul mai frumos ca altul, totusi :). Un inger de copil.

In continuare pletos. Si iar imi amintesc, de data asta frustrarea acelui 1 cm de par care invariabil era taiat atunci cand mergeam in vizita la bunica. De fiecare data. Si care-mi rascolea de neputinta mama, cum rar am vazut. 

Si totusi, sarbatorim, da? :) Va invit la o joaca cu lego, in cinstea evenimentului :)